FINANCIAR. FISCAL

Declaratia Unica 2019

FINANCIAR. FISCAL

Declaratia Unica 2019

Executarea silită prezintă o importanţă deosebită pentru creditor, întrucât reprezintă ultima cale de valorificare a dreptului în caz de opunere din partea debitorului.

Executarea silită constituie o fază a procesului civil, respectiv o formă de manifestare a acţiunii civile. Scopul acesteia este tocmai acela de a face posibilă realizarea efectivă a dreptului subiectiv şi în cazurile de împotrivire a debitorului la îndeplinirea obligaţiei cuprinse într-un titlu executoriu.

Această fază a procesului civil nu este lipsită de importanţă şi pe planul mai general al dreptului obiectiv. Într-adevăr, constrângerea statală nu intervine doar pentru restabilirea unui drept subiectiv privat, ci şi în scopul salvgardării ordinii de drept. Iar, în această perspectivă, instituţia executării silite are şi un caracter preventiv, întrucât avertizează pe participanţii la viaţa juridică despre consecinţele patrimoniale ale neexecutării obligaţiilor asumate.

Poprirea constă în indisponibilizarea acelor sume sau efecte în mâinile terţului, debitor al datornicului urmărit, şi în obligarea lui să plătească direct creditorului urmăritor.

Sediul materiei este reprezentat de dispoziţiile cuprinse în art. 780 – 793 C.proc.civ., reprezentând dreptul comun în materie de poprire.

Efectul principal

Efectul principal al înființării popririi, anume indisponibilizarea sumelor sau a bunurilor poprite, are loc odată ce terțului poprit i-a fost comunicată adresa de înființare a popririi. Indisponibilizarea este totală, în sensul că se indisponibilizează întreaga sumă pe care o datorează debitorul urmărit, chiar dacă datoria pentru care este urmărit este mai mică.

Odată insdisponibilizate bunurile, plata sau cesiunea creanței poprite devine inopozabilă față de creditorul urmăritor. Printr-o cesiune ulterioară, cesionarul devine creditor al debitorului poprit. Anterioritatea urmăririi silită nu dă naștere unui drept de preferință în favoarea primilor creditor popritor. O indisponibilizare nu împiedică instituirea altor urmăriri, întemeiate chiar pe creanțe care ar fi luat naștere după prima poprire[1].

După înfiinţarea popririi, terţul poprit este răspunzător de orice plăţi efectuate de el împotriva dispoziţiilor de indisponibilizare ordonate de executorul judecătoresc. Prin urmare, o atare plată nu este opozabilă creditorului popritor, fapt pentru care acesta va putea obţine din nou obligarea terţului. Indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor mobile incorporale va înceta dacă debitorul consemnează, cu afectaţiune specială, întreaga valoare a creanţei la dispoziţia creditorului urmăritor[2].

Alte efecte ale înfiinţării popririi pot fi considerate şi întreruperea cursului prescripţiei, obligaţia de plată a terţului direct creditorului în cazurile speciale, imposibilitatea operării compensaţiei legale între datoriile reciproce ale debitorului şi terţului poprit.

[1] Apud S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op.cit., p. 80;

[2] I. Leș, op.cit., p. 1136;

Aşa cum am arătat, poprirea este acea formă a executării silite indirecte prin care se valorifică sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului urmărit de către o terţă persoană, creditorul subrogându-se în mod condiţionat şi provizoriu în drepturile acestuia din urmă.

Poprirea joacă un rol extrem de important într-o societate modernă, fiind cea mai frecventă modalitate de executare silită indirectă, deoarece ea se realizează prin intermediul unei proceduri suple şi rapide.

Fundamentul popririi constă, nu numai în dreptul de gaj al creditorilor asupra patrimoniului debitorului, ci şi în mijlocul procedural pus la îndemâna creditorilor de către art. 1560 C. civ. aşa-numita acţiune oblică, ipostază din care am putea aprecia că poprirea ar presupune două etape (abstracte): prima ar consta în aducerea creanţei din patrimoniul terţului poprit în patrimoniul debitorului poprit, iar a doua ar consta tocmai în urmărirea silită a sumei respective.

Riscurile în cadrul acestei proceduri sunt mult mai reduse decât în cazul celorlalte forme de executare silită. Astfel, debitorul nu se poate sustrage de la executarea silită, deoarece terţul poprit este cel care efectuează plata, de asemenea, nu există riscul sustragerii, deteriorării sau distrugerii bunurilor urmăribile, aşa cum există în situaţia celorlalte forme de executare silită.

Get updates about our next exhibitions

    We will process the personal data you have supplied in accordance with our privacy policy.